
Arii de practică
Consultanță juridică, asistență juridică și reprezentare într-o vastă arie de de proceduri judiciare și extrajudiciare.
Drept Penal
Urmărire penală, reprezentare în fața instanțelor de judecată
Drept Civil
Dreptul Familiei
Proceduri de divorț, ordin de protecție, partaj judiciar, stabilirea autorității părintești etc.
Litigii privind succesiuni, contracte, răspundere delictuală, uzucapiune etc.
Drept Comercial
Înființări SRL, PFA, asociații și fundații, recuperare creanțe, litigii comerciale
Litigii de drept financiar și contencios administrativ
Drept Public
Obținere acte de stare civilă, mențiuni, transcriere, litigii
Stare Civilă












Drept Penal
Oferim consultanță și reprezentare juridică în toate etapele procesului penal, de la faza de urmărire penală până la soluționarea definitivă a cauzei. Ne asigurăm că drepturile clienților noștri sunt protejate, oferind asistență în audierea suspectului sau inculpatului, persoanei vătămate, redactarea plângerilor și contestațiilor, precum și formularea apărărilor necesare în fața instanțelor de judecată.
Avem o experiență vastă în cazuri de infracțiuni contra patrimoniului, de violență și vătămare corporală, infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, infracțiuni de fals, infracțiuni privind autoritatea și frontiera de stat și alte domenii ale dreptului penal.
Indiferent de complexitatea speței, strategia noastră este axată pe profesionalism, confidențialitate și apărarea fermă a intereselor clientului.


Drept Civil
În cadrul cabinetului nostru beneficiați de asistență juridică și reprezentare în litigii civile, acoperind aspecte precum dreptul de proprietate și carte funciară, uzucapiune, uzufruct și servitute, posesia, succesiuni, răspundere civilă delictuală și contractuală, pretenții civile, litigii imobiliare, executare silită și multe altele situații.
Oferim întotdeauna cele mai bune soluții în materie de redactare și negociere a contractelor, recuperare a creanțelor și soluționarea disputelor patrimoniale.
Punem accent pe prevenirea litigiilor prin consiliere juridică proactivă, dar și pe apărarea fermă a drepturilor clienților noștri în instanță. Fie că este vorba de conflicte între persoane fizice sau juridice, cabinetul nostru vă asigură strategii personalizate, adaptate fiecărei situații juridice.


Dreptul Familiei
Asigurăm consultanță și reprezentare juridică în toate aspectele dreptului familiei, de la divorț și partaj judiciar, până la stabilirea autorității părintești, pensia de întreținere, adopții, cereri privind emiterea ordinului de protecție și nu numai.
Ne asigurăm că fiecare caz este tratat cu profesionalism, confidențialitate și empatie, protejând interesele clienților noștri în cele mai sensibile situații.
Avem experiența și determinarea necesare pentru a vă oferi soluții juridice optime în fața instanțelor de judecată, susținând cu fermitate drepturile și interesele dumneavoastră. Indiferent de complexitatea cazului, ne angajăm să asigurăm o reprezentare riguroasă și bine fundamentată.


Drept Comercial și Societar
Cabinetul nostru oferă asistență juridică completă în domeniul dreptului comercial și societar, de la înființarea și înregistrarea firmelor la Registrul Comerțului, până la modificarea actelor constitutive, fuziuni, divizări și lichidări. De asemenea, oferim servicii pentru constituirea de asociații și fundații, asigurând respectarea tuturor cerințelor legale.
Reprezentăm clienții în litigii comerciale, inclusiv în cazuri privind executarea contractelor, recuperarea creanțelor și disputele între asociați. Punem accent pe eficiență și servicii personalizate, oferind consultanță strategică pentru protejarea intereselor afacerii dumneavoastră, atât în instanță, cât și în relația cu partenerii de afaceri.


Drept Public
În aria noastră de activitate includem și servicii de asistență juridică în domeniul dreptului financiar și fiscal, acoperind aspecte precum optimizarea obligațiilor fiscale, contestarea deciziilor emise de autoritățile fiscale și reprezentarea în litigii cu ANAF. Oferim consultanță pentru respectarea reglementărilor fiscale aplicabile societăților comerciale și persoanelor fizice, prevenind riscurile și sancțiunile.
Totodată, în materia contenciosului administrativ asigurăm contestarea actelor emise de autoritățile publice care încalcă drepturile sau interesele legitime ale clienților. Ne ocupăm de anularea actelor administrative nelegale, suspendarea executării acestora și obținerea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate de instituțiile publice.


Stare Civilă
Pe lângă procedurile judiciare, vă punem la dispoziție consultanță și reprezentare juridică în procedurile legate de actele de stare civilă, inclusiv rectificarea, completarea sau anularea acestora. Oferim asistență pentru schimbarea numelui sau prenumelui, transcrierea certificatelor de stare civilă emise în străinătate și recunoașterea hotărârilor străine privind divorțul sau filiația.
Reprezentăm clienții în fața autorităților competente și a instanțelor de judecată în cazurile de refuz nejustificat al eliberării sau modificării actelor de stare civilă. Indiferent de situația juridică, ne asigurăm că drepturile clienților noștri sunt protejate și că procedurile sunt soluționate corect și în conformitate cu legea.

